Spectacol de bine
| Ștefania Zamosteanu | |
| 10 septembrie 2021 | |
| 20:00 | |
| Suceava | |
| Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava | |
| Google Map |
Dragii mei, pe data de 10 septembrie voi urca pe scena Casei de Cultură din Suceava, alături de câțiva soliști consacrați, în cadrul unui spectacol caritabil cu strângere de fonduri pentru copiii din familii defavorizate. Artiști valoroși vor cânta bucovinenilor care iubesc folclorul, iar alături de ei, cu emoții, vor cânta și câteva tinere talente bucovinene. Aceștia toți sunt un bun exemplu în cadrul acestui spectacol de întrajutorare, iar pe această cale mulțumesc organizatorilor pentru această oportunitate. Este o plăcere să fac parte din această campanie și o bucurie să interpretez cântece de folclor care mă ajută în a dobândi și mai multă experiență pe drumul artistic pe care am pornit.
Vă aștept cu drag să umplem sala ca în vremurile bune și să trimitem împreună cât mai mulți copii în excursii pe frumoasele meleaguri de la munte!
Mulțumim organizatorilor și Asociației HelpAndAdvice pentru că au făcut posibil acest eveniment.